Letters to Juliet

Pfuai! Aud deseori că viaţa de student este atât de uşoară în România, că oricine poate face o facultate ca mai apoi să lucreze în saormerie. Băi fraţilor, în proporţie de 80% dintre cei care cred că studenţi trândăvesc sau că fac o facultate degeaba, abia dacă şi-au luat bacul cu notă de trecere, ce să mai vorbim despre a urma studii universitare, aşa că eu cred că a venit vremea să explicăm puţin cum stau treburile de fapt prin universităţi şi cât de benefic este sau nu, să îţi mai consumi 3-4 ani din viaţa învăţând. Oameni buni încep prin a spune că sunt studentă la Poli. Cei care ştiu cât de cât ce se întâmplă pe acolo vor spune " Uite mă, încă una care se crede deşteaptă!" Cei care nu ştiu cu ce se mănâncă ingineria se vor întreba ce voiau să spună ceilalţi. Ca să nu vă las în ceaţă vă spun eu: Politehnică este una dintre cele mai vechi specializări academice spre care se îndreaptă bărbaţii, se mânca cu circuite digitale, chestii nasoale despre construcţia maşinilor, ...

Ce ma atrage la o persoană?  Privirea.  Felul unui om de  a se uita la ceea ce il înconjoară mi se pare fascinant,pentru ca in ochii lui se pot vedea repede planurile sale de viitor ,temerile,  micile lucruri care ii fac placere  entuziasm ,emoţie, viaţa! In ochii lui nu puteam citi nimic. Se uita prin tine ca si prin pereţi,  si totuşi nu greşesc când spun ca se uita prin oameni...  chiar o făcea!  Ii diseca cu privirea, ii întorcea pe toate feţele dorind parcă sa afle cele mai ascunse colţuri ale mintilor acestora... iar eu.. eu il "disecam " pe el . Prima dată i-am simţit parfumul..  ceva atât de simplu încât mi-am dat seama instant ca omul numai simplu nu era. Simt şi acum acea privire ceţoasă care s-a abătut asupra mea când, atunci ,pentru un minut mi s-a oprit respiraţia.  Atunci m-a iscodit cu ochii câteva secunde de durata a 10 minute. Mi-a zambit şi şi-a văzut de drum.  M-a ţinut minte sau nu,  deja e istorie.. Când...

La 20 de ani am hotărât că vreau să am succes! Dar cine nu vrea? Veţi spune... Ei bine, nu vă las să comentaţi, sau cel puţin nu încă. Aşa că în vederea pregătirii viitoarei mele vieţii ca om de succes mi-am luat toate măsurile necesare, adică m-am aşezat în fotoliul din sufrageria mea, mi-am aprins o ţigară şi am aşteptat, imaginându-mi cum voi arăta eu plină de succes.. Nu, nu.. Poleită cu succes şi bineînţeles mi-am imaginat cum toate cunoştinţele mele îşi vor petrece întreaga viaţă prin baruri de ciudă... Ce mai?! Eram pe umărul lui Hitler şi îi şopteam la ureche deja.. La un moment dat mă opresc din visat şi încep să mă pipăi. Pulsul: normal. Pielea: de aceeaşi culoare nudă: ochii verzi, strălucitori şi la locul lor. Succesul nu era nicăieri! Mă încrunt şi mă gândesc ce nu am făcut bine... A, da! Nu am deschis geamul! Şi dau fuga la geam, îl deschid larg (ştiţi voi, să între mult) şi mă aşez din nou pe fotoliu cu o ţigară în mâna. Am stat aşa... Trei zile şi trei nopţi şi până la...

Zilele acestea m-am gândit intens la ce înseamnă cu adevărat afirmaţia:"Am 20 de ani şi toată viaţa înainte!" Am întâlnit grupuri de "20 de ani şi toată viaţa înainte", a căror omogenitate constă în perfectă îmbinare a plăcutului.. cu plăcutul. Încă novici în ale vieţii. Aveau acele zâmbete cu adevărat satisfăcute pe chip şi radiau de veselie. Unii ar putea spune că sunt adolescenţi intarziati care îşi vor da seama că viaţa nu e atât de uşoară cum cred ei şi care vor reveni la realitate poate prea târziu. Societatea de obicei îi blamează şi apoi îşi plânge sieşi de milă pentru generaţiile care vor conduce ţara. Apoi la 180 de grade de această atmosferă am văzut şi categoria de “Am 20 de ani şi nu ştiu dacă mă îndrept spre depresie sau viaţa”. Factorul comun al acestor doi poli opuşi îl reprezintă vârsta. Acea trecere pentru unii prea bruscă de la adolescent la viaţa reală în care fiecare ne trezim buimaci şi ameţiţi. În această tumultoasă perioadă a vieţii noa...

E bine ca afara e frig. Cand doamnele din gara imi zambesc pentru ca ma vad agitat din cauza nasului meu rosu, Imi pare bine ca temperatura in termometre este putin sub 0 grade C . Atunci cand dornici de muzica buna intram in cete un local si ospatarul ne adduce vinul gata aburind ,nu pot sa spun ca sunt de-a dreptul entuziasmat ca pe drumul spre cafenea zgribuleam cu totii de frig iar dintii nostril clantaneau la unison si nu… nu pe ritm de manele. Mi se pare ca frigul asta a inceput sa mai inghete si din micile rautati pe care ni le facem noi intre noi. Nu mai spui copiilor:” Fiti tenti la scoala! “ Ci ii strangi la piept parca dandu-le la pachet din caldura ta.. asa ca rezerva pe drum spunand” Puiule, te rog nu iesi in pause dezbracat ” ! Iar apoi zambesti, pentru ca sti ca nu te vor asculta, si tot tu ii vei strange in brate cand vor sta ascunsi sub paturi  tusind. Diminetile sunt mai pure , iar aerul are un miros atat de curat incat te face sa te simti cu mult mai revigo...

Doamna de langa mine vorbeşte siropos la telefon cu pe semne un bărbat.  Desi categoric nu e treaba mea trag cu urechea si ca nesimţirea mea sa fie dusa in extrem , trasez deja in mintea mea bolnavă vreo 5 scenarii despre posibilul interlocutor.  Trec repede peste ele si ma opresc mai cu atenţie asupra a două dintre ele: 1. Femeia are un amant ( hmm,  nu arată rău dar are undeva în jur de 45 de ani...  Cam trecută tanti,  nu zici?)  2. Vrea ceva de la soţul ei şi se linguseste ca o pisică ,senzual , pe langa picioarele stapanului( caz in care e a naibii de priceputa. Are haz ,zau de nu.)  Pe semne ca ma holbam nu tocmai politicos la subiectul meu feminim ca aceasta imi trânteşte un : "stii,  imi e foarte dor de el ." aşa.. de nicăieri . Eh,  ce pot sa ii spun?  Sa o intreb daca vorbea cu amantul..  e nepoliticos chiar si pentru mine.  Sa ii spun ca si eu am acasa un pisoi de care imi e dor,  va crede ca mintea mea e deja ...

Când m-am indragostit de el , credeam ca aşa vom fi mereu. Mereu  atenti la nevoile celuilalt,  mereu dornici de a fi impreuna, de a povesti tot ce ni se întâmplase peste zi, mereu indragostiti. Dar din păcate toate iubirile sunt asa doar la început.  După ce trece acel val de fluturi in stomac si raționalismul coboară din nori inapoi in capsor,  rămâne doar o umbră a intensitatii sentimentelor de la început.  Si nu,iubirea nu se pierde, se transformă in dragoste,  dar cu toţii am prefera sa retrăim acele stari euforice din primele luni de relaţie. Perioada aceea de acomodare, când lucrurile sunt duse spre limita perfectiunii   rămâne, deloc ciudat, perioada de care ne amintim cu cea mai multă plăcere. După aproape un an de relaţie, imi e atat de dor de iubitul meu din "luna de lapte si miere" încât de multe ori imi vine sa renunt la toată relaţia din prezent,  doar pentru ca mi se pare ca nu m-am indragostit de acelaşi om de atunci. Dar stând si ...