Letters to Juliet

Ce ma atrage la o persoană?  Privirea.  Felul unui om de  a se uita la ceea ce il înconjoară mi se pare fascinant,pentru ca in ochii lui se pot vedea repede planurile sale de viitor ,temerile,  micile lucruri care ii fac placere  entuziasm ,emoţie, viaţa! In ochii lui nu puteam citi nimic. Se uita prin tine ca si prin pereţi,  si totuşi nu greşesc când spun ca se uita prin oameni...  chiar o făcea!  Ii diseca cu privirea, ii întorcea pe toate feţele dorind parcă sa afle cele mai ascunse colţuri ale mintilor acestora... iar eu.. eu il "disecam " pe el . Prima dată i-am simţit parfumul..  ceva atât de simplu încât mi-am dat seama instant ca omul numai simplu nu era. Simt şi acum acea privire ceţoasă care s-a abătut asupra mea când, atunci ,pentru un minut mi s-a oprit respiraţia.  Atunci m-a iscodit cu ochii câteva secunde de durata a 10 minute. Mi-a zambit şi şi-a văzut de drum.  M-a ţinut minte sau nu,  deja e istorie.. Când am început cu adevărat sa devin interesată de ac

La 20 de ani am hotărât că vreau să am succes! Dar cine nu vrea? Veţi spune... Ei bine, nu vă las să comentaţi, sau cel puţin nu încă. Aşa că în vederea pregătirii viitoarei mele vieţii ca om de succes mi-am luat toate măsurile necesare, adică m-am aşezat în fotoliul din sufrageria mea, mi-am aprins o ţigară şi am aşteptat, imaginându-mi cum voi arăta eu plină de succes.. Nu, nu.. Poleită cu succes şi bineînţeles mi-am imaginat cum toate cunoştinţele mele îşi vor petrece întreaga viaţă prin baruri de ciudă... Ce mai?! Eram pe umărul lui Hitler şi îi şopteam la ureche deja.. La un moment dat mă opresc din visat şi încep să mă pipăi. Pulsul: normal. Pielea: de aceeaşi culoare nudă: ochii verzi, strălucitori şi la locul lor. Succesul nu era nicăieri! Mă încrunt şi mă gândesc ce nu am făcut bine... A, da! Nu am deschis geamul! Şi dau fuga la geam, îl deschid larg (ştiţi voi, să între mult) şi mă aşez din nou pe fotoliu cu o ţigară în mâna. Am stat aşa... Trei zile şi trei nopţi şi până la

Zilele acestea m-am gândit intens la ce înseamnă cu adevărat afirmaţia:"Am 20 de ani şi toată viaţa înainte!" Am întâlnit grupuri de "20 de ani şi toată viaţa înainte", a căror omogenitate constă în perfectă îmbinare a plăcutului.. cu plăcutul. Încă novici în ale vieţii. Aveau acele zâmbete cu adevărat satisfăcute pe chip şi radiau de veselie. Unii ar putea spune că sunt adolescenţi intarziati care îşi vor da seama că viaţa nu e atât de uşoară cum cred ei şi care vor reveni la realitate poate prea târziu. Societatea de obicei îi blamează şi apoi îşi plânge sieşi de milă pentru generaţiile care vor conduce ţara. Apoi la 180 de grade de această atmosferă am văzut şi categoria de “Am 20 de ani şi nu ştiu dacă mă îndrept spre depresie sau viaţa”. Factorul comun al acestor doi poli opuşi îl reprezintă vârsta. Acea trecere pentru unii prea bruscă de la adolescent la viaţa reală în care fiecare ne trezim buimaci şi ameţiţi. În această tumultoasă perioadă a vieţii noa