La 20 de ani am hotărât că vreau să am succes! Dar cine nu vrea? Veţi spune... Ei bine, nu vă las să comentaţi, sau cel puţin nu încă. Aşa că în vederea pregătirii viitoarei mele vieţii ca om de succes mi-am luat toate măsurile necesare, adică m-am aşezat în fotoliul din sufrageria mea, mi-am aprins o ţigară şi am aşteptat, imaginându-mi cum voi arăta eu plină de succes.. Nu, nu.. Poleită cu succes şi bineînţeles mi-am imaginat cum toate cunoştinţele mele îşi vor petrece întreaga viaţă prin baruri de ciudă... Ce mai?! Eram pe umărul lui Hitler şi îi şopteam la ureche deja.. La un moment dat mă opresc din visat şi încep să mă pipăi. Pulsul: normal. Pielea: de aceeaşi culoare nudă: ochii verzi, strălucitori şi la locul lor. Succesul nu era nicăieri! Mă încrunt şi mă gândesc ce nu am făcut bine... A, da! Nu am deschis geamul! Şi dau fuga la geam, îl deschid larg (ştiţi voi, să între mult) şi mă aşez din nou pe fotoliu cu o ţigară în mâna. Am stat aşa... Trei zile şi trei nopţi şi până la urmă nervoasă am început să cred că succesul e un basm şi că eu nu sunt prințesa potrivită. Am încetat din momentul ăla să mai cred în basme. Anii au trecut iar într-o dimineaţă Laura, editorul meu intră în birou şi îmi spune îmbujorată: "Minune, cartea ta a fost nominalizată pentru premiul Pulitzer! " Mă uit la ea şi o întreb dacă e 1 aprilie. " Nu! E la fel de adevărat cum e şi că nu am făcut sex de o săptămână! " Mă uit la ea jumătate amuzată şi îi spun" sper ca soţul tău să spună acelaşi lucru" "Ai succes! " îmi spune ea râzând. Uau! Asta e ceva ce nu mă aşteptam să aud. M-am uitat în jur. Avea dreptate. Aveam un birou cu ferestre imense în mijlocul Bucureştiului, un apartament, un minunat iubit, trei cărţi publicate şi o geantă Channel! Era minunat! Mi-am dat seama că succesul este un basm aşa cum credeam atunci, dar este un basm doar pentru cei care nu îl ating. Pentru că succesul nu e trenul pe care îl aştepţi în gară mâncând seminţe. Nu e ploaie, nu e Moş Crăciun! Este oglindirea muncii tale. Nu te naşti cu el, îl dobândeşti. Nu îl aştepţi, îl atragi. Este bine să ai succes, dar nu să îl vânezi cu
orice preţ!
Comentarii
Trimiteți un comentariu